Egalitate și non-discriminare
„Discriminarea” este un termen care poate fi folosit cu sensul de „discernământ”. Cu toate acestea, în context juridic, termenul se referă în general la comportament, sisteme și structuri care, în ansamblu, dezavantajează o persoană din cauză că acea persoană are o anumită trăsătură caracteristică. Discriminarea se face pe baza unei game largi de caracteristici diferite, inclusiv vârsta (fragedă sau înaintată) și invaliditatea. Interzicerea prin lege a discriminării constituie un instrument important ce vine în ajutorul autorităților pentru a crea societăți mai egalitare la care toate persoanele au posibilitatea de a participa și contribui.
Adesea discriminarea ia forma unui tratament diferit al unor persoane, de exemplu unele persoane sunt tratate mai puțin bine din cauza unei trăsături caracteristici pe care o au – de pildă politica unei școli care refuză să primească elevi diagnosticați cu afecțiuni mintale. Totuși, în multe state în care discriminarea este interzisă există multe situații în care se aplică un tratament inferior din cauza unei anumite caracteristici a persoanei respective, discriminarea nefiind considerată nelegală. De exemplu, faptul că minorii sub o anumită vârstă nu au drept de vot se poate spune că este o formă de tratament inferior aplicat copiilor, dar nu ar fi în general considerat drept o politică neechitabilă și nu ar fi interzis prin lege ca discriminare.
Despre discriminare poate fi vorba și când o anumită persoană nu este tratată diferit pentru că are anumite caracteristici. De exemplu, neadaptarea formatului unui examen de admitere pentru o persoană nevăzătoare astfel încât să poată să citească întrebările ar constitui un exemplu de discriminare.
Aspectele fundamentale ale standardelor privind drepturile omului
Întregul demers privind drepturile omului se bazează pe premisa din Articolul 1 al Declarației universale a drepturilor omului potrivit căreia
„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi.”
Angajamentul de a asigura respectarea acestui principiu de egalitate este inclus în instrumentele Națiunilor Unite privind drepturile omului, ale [[Consiliului Europei]][3] și ale [[Uniunii Europene]][4] sub forma unor prevederi prin care se interzice discriminarea.
Un exemplu important de interzicere a discriminării dintr-un tratat internațional al Națiunilor Unite îl reprezintă articolul 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (CIDCP). Articolul 26 prevede că „legea interzice orice formă de discriminare și garantează tuturor persoanelor protecția efectivă și egală împotriva discriminării de orice fel”. Articolul 2(1) al acestui tratat este de asemenea relevant pentru că prevede că drepturile pe care le garantează se aplică „în mod echitabil” fără a se ține seamă de caracteristici personale cum ar fi rasa sau sexul.
Și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (în articolul 24(1)) și Convenția privind drepturile copilului (în articolul 2) afirmă că toți copiii pot benficia de drepturile pe care acestea le garantează, fără discriminare în baza caracteristicilor personale cum ar fi rasa, sexul sau opinia politică. În acest scop este citată „invaliditatea” ca exemplu de caracteristică relevantă în articolul 2(1) al Convenției privind drepturile copilului.
Discriminarea pe baza invalidității este interzisă prin articolul 5 al Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Conform articolului 2 al acestui tratat, discriminarea pe baza invalidității include comportamentul care are ca „scop” sau ca „efect” negarea accesului la un drept din cauza invalidității – o abordare care reflectă modul în care era înțeleasă „discriminarea” în tratatele Națiunilor Unite privind drepturile omului. Și în articolul 2 din CDPD se spune clar că în cazul în care nu se oferă o „adaptare rezonabilă”, se ajunge la discriminare. Un exemplu în care Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități a descoperit că nu s-a oferit o adaptare rezonabilă și că prin urmare este un caz de discriminare, este [[HM c Suediei]].[8] În această speță este vorba despre o femeie cu dizabilități, care, din motive de sănătate, a solicitat permisiunea de a construi o anexă la casă. Autoritățile de urbanism, fără să ia în considerare invaliditatea femeii, i-au refuzat solicitarea, pentru a respecta politica existentă pentru acea zonă geografică, de a refuza astfel de solicitări. Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități a conchis că autoritatea de urbanism ar fi trebuit să se gândească dacă o abatere de la politica existentă nu ar fi fost o adaptare rezonabilă la circumstanțele în care era implicată acea persoană cu dizabilități.
În sistemul Consiliului Europei, discriminarea privind respectarea drepturilor garantate de Convenție (inclusiv [[dreptul la un proces echitabil]][9]) este interzisă prin articolul 14 al [[Convenției europene a drepturilor omului]][10].
În sistemul Uniunii Europene, articolul 21 din [[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene]] interzice discriminarea pe diverse motive, inclusiv invaliditate, în interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene. Fiindcă dreptul Uniunii Europene include o serie de [[directive referitoare la justiția penală]][11], acestea trebuie interpretate în lumina cerinței de a nu face discriminare din cauza invalidității.
[2] Link intern la titlu la 2.3.2
[3] Idem.
[4] Idem.
[8] Inserează link către ??
[9] Link către altă secțiune a noțiunilor de bază ??
[10] Inserează link către ??
[11] Inserează link către website-ul corespunzător ??
Relevanța pentru copiii cu dizabilități mintale implicați în proceduri judiciare
Furnizorii de servicii implicați în procedurile juridice pot face discriminare pe motiv că persoana respectivă este copil sau că are o deficiență intelectuală sau psihosocială. Aceștia pot face discriminare și în baza unei intersecţionalităţi, și anume că persoana este un copil cu o deficiență intelectuală sau psihosocială.
Un astfel de exemplu de discriminare poate lua forma normelor, comportamentului sau sistemelor care au ca scop restricționarea accesului persoanei cu dizabilități la actul de justiție fără justificare – de exemplu printr-o normă care împiedică accesul copiilor la un avocat se face discriminare în baza vârstei. Discriminarea poate lua forma unor norme, comportamente sau sisteme care au acest efect în practică deși nu acesta a fost scopul sau obiectivul lor principal – de exemplu cerința ca persoanele care depun mărturie trebuie să aibă capacitatea de a înțelege structuri complexe de fraze poate constitui discriminare și împotriva copiilor, și împotriva persoanelor cu dizabilități intelectuale. În plus, cel puțin în legătură cu invaliditatea, discriminarea poate însemna neasigurarea unei adaptări rezonabile.
O adaptare rezonabilă este o modificare în favoarea persoanelor cu dizabilități sau un sprijin acordat acestora pentru a le facilita accesul la niște procese standard și pentru a nu le dezavantaja din cauza deficienței lor fizice, senzoriale, intelectuale, psihosociale sau de altă natură. Astfel, adaptarea rezonabilă presupune niște măsuri de luat pentru a stabili de ce adaptare sau sprijin este nevoie pentru a elimina posibilul dezavantaj pe care l-ar avea persoana în cauză și de asemenea este necesar a ne asigura că adaptarea sau sprijinul de care este nevoie nu rămâne doar la nivel teoretic. Adaptarea rezonabilă strâns legată de limitele „restricției inutile” sau „nejustificate”.
Astfel, în procedurile juridice, adaptările pot reprezenta o flexibilitate mai mare privind modul în care se depune mărturie în instanță – de exemplu i se permite unui copil cu dizabilități psihosociale să îi întoarcă spatele judecătorului în timp ce vorbește cu el; se acordă copilului respectiv pauze dese și acces la jucării sau la obiecte care îi pot diminua nervozitatea (cum ar fi o trambulină sau ursulețul preferat) sau i se permite să depună mărturie într-o anumită parte a zilei. Adaptarea rezonabilă presupune și obligația de a oferi sprijin, cum ar fi asigurarea asistenței din partea unui intermediar în cazul în care un copil cu dizabilități intelectuale este solicitat să furnizeze informații poliției.
Competențe speciale
Pentru a ne asigura că minorii cu dizabilități intelectuale sau psihosociale nu sunt discriminați de organizațiile de justiție (și de profesioniștii care lucrează cu ei), persoanele specializate în lucrul cu acești copii trebuie să aibă anumite competențe. Printre acestea se numără flexibilitatea, capacitatea de a identifica ce fel de adaptare sau de sprijin este adecvat pentru eliminarea eventualului dezavantaj.