Accesul la justiție
„Accesul la justiție” ca materie universitară este în general asociat cu opera lui Cappalletti din anii 1970 și 1980. Într-un articol scris în colaborare cu Garth, Cappalletti susține următoarele:
„Potrivit părerii generale, noţiunea de «acces la justiție» nu este ușor de definit, însă contribuie la punerea în valoare a două obiective fundamentale ale sistemului juridic… În primul rând, sistemul trebuie să fie la fel de accesibil tuturor; în al doilea rând, trebuie să producă efecte juste la nivel individual și social”.
În gama mai largă a drepturilor omului, dreptul de acces la justiție este în general înțeles ca referindu-se la dreptul de a avea acces la mecanismele care oferă reparații pentru încălcarea drepturilor persoanelor – mecanisme echitabile care facilitează primirea unor despăgubiri corespunzătoare. Astfel, dreptul de acces la justiție este un drept ce oferă persoanelor calea de atac în cazul în care li se refuză alte drepturi. Potrivit lui Lord, Guernsey, Balfe, Karr și Flowers (2009), alin. 12.1:
„Accesul la justiție este esențial pentru a beneficia de celelalte drepturi ale omului”.
În acest sens, Directorul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene menționează că:
„Posibilitatea de a impune respectarea unui drept este vitală pentru a aplica drepturile fundamentale în realitate. Accesul la justiție nu este numai un drept în sine, ci și un drept care oferă persoanelor posibilitatea și puterea de a-și apăra drepturile și a obține despăgubiri. În acest sens, dreptul de acces la justiție transformă drepturile fundamentale din noțiuni teoretice în elemente practice”.
După cum spune Procurorul general Michael Mansfield, citat de publicația the Guardian în 2011
„Accesul la justiție este o noțiune care presupune mult mai mult decât posibilitatea de a ajunge în instanță și de a introduce o acţiune… Cuprinde recunoașterea faptului că toți avem dreptul de a fi protejați prin lege și că drepturile ca noțiune teoretică nu au nici un rost dacă nu sunt și puse în practică. Este vorba despre protejarea omului de rând, a oamenilor vulnerabili și despre rezolvarea problemelor lor.”
Aspecte fundamentale ale standardelor din domeniul drepturilor omului
Termenul de „acces la justiție” nu a apărut numai în tratatele inițiale ale ONU și ale Consiliului Europei privind drepturile omului. Este o noțiune adânc înrădăcinată în dreptul la egalitate în fața legii (recunoscut de exemplu în articolul 14 al Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966). Se bazează pe secțiuni mai puțin generale din declarațiile și tratatele privind drepturile omului care se referă la dreptul la un proces echitabil și public [de exemplu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, articolul 14(1); Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 6; și Carta UE a drepturilor fundamentale, articolul 47); materia dreptului la o cale de atac efectivă (de exemplu Declarația universală a drepturilor omului, articolul 8; Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, articolul 2(3); Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 13; și Carta UE a drepturilor fundamentale, articolul 47); și cu privire la garanții și sprijin bine definite în contextul justiției penale (de exemplu Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, articolul 14(2)-(7); Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 6(2) și (3); și Carta europeană a drepturilor fundamentale, articolele 49 și 50].
Termenul de „acces la justiție” nu a apărut în mod explicit ca instrument al ONU sau al Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale din anul 2000. Pe lângă enunțarea dreptului la un proces echitabil și la o cale de atac efectivă, articolul 47 din Cartă include următoarele:
„Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție”.
De la acea dată noțiunea de „acces la justiție” a devenit și mai vizibilă. În Convenția ONU din anul 2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități apare ca titlu al articolului 13. Articolul 13 adoptă o concepție largă a accesului la justiție și merită citat în întregime. Potrivit acestuia:
„(1) Statele Parte vor asigura acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi, inclusiv ca martori, la toate procedurile legale, inclusiv etapele de investigaţie şi alte etape preliminare.
(2) Pentru a sprijini accesul efectiv la actul de justiţie al persoanelor cu dizabilităţi, Statele Parte vor promova formarea corespunzătoare a celor care lucrează în domeniul administrării justiţiei, inclusiv a personalului din poliţie şi penitenciare”.
Convenția ONU privind Drepturile Copilului include prevederi detaliate despre drepturile copilului în cadrul procedurilor penale (articolul 40). În plus, recunoaște faptul că acei copii care au capacitatea de a-și forma opinii trebuie să aibă posibilitatea de a le exprima, inclusiv prin audierea în cadrul procedurilor judiciare care îi privesc (articolul 12). Se pune accentul pe participare și în contextul concret al separării unui copil de părintele său, prin cerința de la articolul 9(2) conform căreia „tuturor părților interesate li se va da posibilitatea de a lua parte la proceduri” în cadrul tuturor procedurilor relevante.
Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Convenția ONU privind Drepturile Copilului oferă un sprijin esențial standardelor internaționale privind accesul la justiție al copiilor cu dizabilități mintale. Convențiile sus-menționate oferă și linii directoare pentru standardele europene și naționale. Totuși, implicațiile acestora nu pot fi înțelese pe deplin fără a face referire la felul în care au fost interpretate (de exemplu în Comentariile generale și concluziile Comitetului pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și ale Comitetului pentru drepturile copilului). În ceea ce privește Europa, standardele privind accesul la justiție al copiilor cu dizabilități mintale sunt descrise mai în amănunt în instrumentele și liniile directoare ale Consiliului Europei și ale Uniunii Europene. O deosebită influență o au liniile directoare ale Consiliului Europei cu privire la accesul copiilor la justiție, incluse în Ghidul pentru o justiție care protejează copiii. Standardele internaționale și europene ale drepturilor omului (și liniile directoare cu privire la acestea) aplicabile în domeniul accesului la justiție al copiilor cu dizabilități mintale sunt analizate amănunțit în Raportul direcției de lucru nr. 2 pentru acest proiect, precum și în multe altele dintre sursele citate la bibliografie.
Relevanța accesului la justiție pentru copiii cu dizabilități mintale în desfășurarea procedurilor judiciare
Asemenea adulților cu dizabilități mintale, copiii cu dizabilități mintale se lovesc de obstacole în calea accesului lor la justiție. Pentru copiii cu dizabilități mintale obstacolele sunt adesea complexe. Se discută în amănunt despre existența și natura acestora în Raportul direcției de lucru nr. 2 pentru acest proiect – care compară situația din 10 țări UE privind aplicarea standardelor internaționale și europene.