Dezvoltarea unor atitudini pozitive, nedăunătoare cu privire la drepturile copiilor cu dizabilităţi mintale
Găsirea unor moduri de a spune “da”
Nu se va realiza un acces egal la actul de justiţie dacă specialiştii care lucrează în domeniu sunt ghidaţi de atitudini dăunătoare faţă de copiii cu dizabilităţi mintale. Atitudinile negative vin în sprijinul supoziţiilor despre validitatea plângerilor, acuzaţiilor şi relatărilor copiilor cu privire la tratamentul la care sunt supuşi; despre capacitatea şi abilitatea lor mintală de a participa la procedurile legale; şi despre încrederea şi credibilitatea de care se pot bucura ca martori. Atitudinile negative îi pot face pe specialişti să ajungă prea repede la o concluzie negativă înainte de a explora toate căile care le permit să spună “da”.
Credinţa în potenţialul copiilor cu dizabilităţi mintale
Prin urmare, a crede în potenţialul copiilor cu dizabilităţi mintale e un punct de pornire hotărâtor. Aşa cum remarcă Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) Sprijinirea victimelor şi martorilor cu dizabilităţi de învăţare/probleme de sănătate mintală)notes:
“Încrederea şi credibilitatea (martorilor) pot fi influenţate de modul în care e tratată o victimă/martor. Dacă oamenii cu dizabilităţi de învăţare sau probleme de sănătate mintală sunt luaţi în serios şi ascultaţi, ei se pot simţi mai încrezători şi mai puţin neliniştiţi şi deci pot fi în stare să dea cele mai bune mărturii în instanţa de judecată.”
Măsuri proactive
Sunt necesare măsuri proactive pentru a aborda atitudinile negative sau dăunătoare şi a cultiva atitudinile necesare pentru a motiva practica pozitivă. De exemplu, setul de instrumente produs împreună cu Scoţia şi Grupul de lucru ministerial pentru protecţia şi dizabilităţile copiilor al Guvernului Scoţian http://withscotland.org/resources/child-protection-and-disability-toolkit} include următorul “vânător de mituri” menit să provoace concepţiile greşite şi atitudinile obişnuite cu privire la riscul de abuz cu care sunt confruntaţi copiii cu dizabilităţi şi capacitatea lor de a participa la procedurile legale.
| Mit | Realitate |
| Nimeni n-ar abuza sau neglija un copil cu dizabilităţi… | Cercetările arată că e de trei ori mai probabil ca ei să fie abuzaţi. |
| Copiii cu dizabilităţi sunt bine protejaţi datorită tuturor ajutoarelor pe care le au… | Pentru că ei se pot baza pe atât de mulţi oameni ca să-i ajute, adesea beneficiind de îngrijire personală, ei se confruntă cu un risc mai mare ca cineva să abuzeze de încrederea lor. |
| Copiii cu dizabilităţi nu sunt atractivi pentru cei ce comit abuzuri …. | Cei care comit abuzuri sunt de obicei mânaţi de dorinţa de a domina şi unii copii cu dizabilităţi pot fi priviţi ca deosebit de neajutoraţi. |
| Nu te poţi aştepta ca nişte copii cu dizabilităţi sa fie tot atât de bine îmbrăcaţi şi îmbrăcaţi frumos ca alţi copii… | Când sunt iubiţi şi înconjuraţi de afecţiune, copiii cu dizabilităţi sunt îmbrăcaţi frumos ca oricare alt copil. |
| Nu li se va da crezare copiilor cu dizabilităţi… şi nu vor fi în stare să dea mărturie în instanţă… | Multe persoane care comit abuz cred asta – dar cu ajutorul şi sprijinul potrivit, toţi copiii cu dizabilităţi pot să spună şi să arate ce li s-a întâmplat. |
| Dacă copilul nu poate vorbi, el nu poate comunica …. | O gamă largă de sisteme de comunicare şi echipamente e disponibilă, precum şi oameni calificaţi care-i pot ajuta pe copii să comunice. |
| Nu te poţi aştepta să obţii opiniile copiilor cu dizabilităţi aşa cum nu poţi fi sigur că ei îşi exprimă propriile puncte de vedere şi opinii… | Articolul 12 din UNCRC* e foarte clar: Fiecare copil are dreptul să-şi exprime opiniile cu privire la toate problemele care-i afectează şi ca aceste opinii să fie luate în serios. |
| Abuzul nu are acelaşi efect asupra copiilor cu dizabilităţi… | Trădarea încrederii şi ofensa sunt resimţite la fel de intens ca la oricare alt copil. |
Asociaţia “Puls” din Pernik, Bulgaria, un ONG care lucrează cu copiii la risc şi victimele violenţei în familie şi traficului a ţinut cursuri de instruire profilate pe schimbarea prejudecăţilor în atitudinea faţă de copiii cu dificultăţi mintale şi psihologice şi care sunt victime ale unor infracţiuni. Instruirea e oferită unor echipe multidisciplinare formate din ofiţeri de poliţie, asistenţi sociali, profesori şi cei care lucrează în domeniul protecţiei copiilor. Oferă competenţe pentru identificarea cazurilor de violenţă asupra copiilor şi capacitatea de a distinge între victime şi făptuitori. Urmăreşte să mărească oportunităţile de acces la actul de justiţie printr-o mai mare conştientizare a nevoilor şi drepturilor copiilor.
Instruire asupra egalităţii în materie de dizabilităţi
E probabil să fie folositor ca specialiştii care se ocupă de protejarea şi promovarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi mintale să participe la cursuri de instruire asupra egalităţii în materie de dizabilităţi. Alegeri şi Drepturi, un Centru Britanic pentru o Viaţă Independentă, oferă următoarea distincţie între instruirea asupra egalităţii în materie de dizabilităţi şi instruirea asupra conştientizării dizabilităţilor:
“În ansamblu, Instruirea asupra Conştientizării Dizabilităţilor tinde să se concentreze pe afecţiunea şi condiţia fizică individuală şi va folosi des exerciţii de simulare (cum ar fi punerea oamenilor în scaune cu rotile sau legarea lor la ochi) pentru a încuraja oamenii fără dizabilităţi să aibă o idee despre cum ar fi să aibă dizabilitatea respectivă. Instructorul lor poate discuta detalii medicale, care pot fi legate de condiţii specifice şi va aborda probleme cum ar fi eticheta şi limbajul.
Cineva poate oferi instruire fără a avea o experienţă personală în materie de dizabilităţi.
Instruirea asupra Egalităţii în Materie de Dizabilităţi analizează conceptul oamenilor care sunt handicapaţi de barierele şi atitudinile societăţii, subliniind rolul organizaţiei în înlăturarea acestor bariere şi în schimbarea atitudinilor. Instruirea poate include un element de “conştientizare” – de exemplu, îngrijirea clientului, eticheta şi limbajul adecvat – dar e improbabil să fie folosite exerciţii de simulare, poate doar ca un mijloc de a ilustra anumite bariere. Instruirea va fi întotdeauna oferită de o persoană cu experienţă personală în materie de dizabilităţi.”